
Creștinii ortodocși de stil vechi o sărbătoresc astăzi, 27 octombrie, pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei.
Cuvioasa Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (Instanbul-ul de astăzi). Se spune că, pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au făcut-o să-şi dăruiască hainele sale săracilor.
După ceva vreme s-a retras în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, s-a îndreptat către ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului în Heracleea, unde a rămas cinci ani. De acolo a pornit către Țara Sfântă, pentru a-și petrece tot restul vieții în locurile sacre. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat la o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului.
Din puţinele ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că într-o noapte, la vârsta de 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: “Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, ca acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.
Sfânta a fost îngropată ca o străină, iar moaştele i-au fost descoperite ulterior, când unor creştini li s-a arătat în vis sfânta care le-a zis să-i dezgroape osemintele pământeşti. De atunci, moaştele au fost puse la loc de cinste în diferite biserici şi catedrale, iar în prezent se află la Catedrala Ortodoxă din Iaşi.
SFÂNTA PARASCHEVA: TRADIȚII și OBICEIURI
În popor, Sfânta Parascheva este percepută ca având suflet bun pentru că îi ferește pe oameni de boli, de grindină, de trăsnet și pentru că îi apără pe copii de deochi. De aici i se mai spune și Sfânta Vineri.
În această zi nu se mănâncă de dulce, nu se lucrează și se dă de pomană pentru sufletele celor adormiți. La țară, în această zi, bătrânii nu fac nici focul în sobă, pentru a nu atrage nenorociri asupra casei lor.
Tradiția spune că fetele care cos și care spală în ziua Sfintei Parascheva vor rămâne nemăritate. Cu toate că în această zi se ține post, sunt interzise și fructele închise la culoare și pepenele roșu, pentru că acestea sunt simbol al sacrificiului martiric.
Publicat de Dumitru Pelin, 27.10.2015
Pamflet // Emisiunea o noapte de amor între jurnaliști și politicieni
Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
UE ne oferă PATRU MILIOANE de euro. Care domeniu va dispune de investiții
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
„Ador Chișinău” - concert de jazz pe strada PIETONALĂ. Iată cine îl va susține
(GALERIE FOTO)10 vinării din Republica Moldova pe care merită să le vizitezi în week-end
(VIDEO) Festivalul Medieval, ediția II