Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Republica Moldova a atras într-un mod fără precedent atenţia presei şi opiniei publice. Reacţiile au fost diferite, întrucât reflectă o memorie istorică, interese şi seturi de valori adesea diametral opuse. Să spunem mai întâi că preşedintele român a fost primit cu entuziasm de cetăţenii de rând, cei care îşi leagă speranţele de România. S-a putut vedea cu această ocazie cât de artificiale şi false au fost tensiunile anterioare între Chişinău şi Bucureşti, cât de mult a pierdut statul moldovean atât în relaţiile bilaterale, cât şi pe dimensiunea europeană, sub guvernarea comunistă, agitând fantomele Războiului Rece.

Însă pe lângă spectacolul propriu-zis al vizitei, cu şiragul său de declaraţii, decoraţii, îmbrăţişări şi scandări, prezenţa preşedintelui român a developat caracterul şi opţiunile clasei politice basarabene. Noua putere de la Chişinău a salutat cu satisfacţie importantele proiecte de sprijin anunţate de Traian Băsescu, inclusiv cele 100 de milioane de Euro promise pentru susţinerea în următorii patru ani a educaţiei şi reabilitarea infrastructurii din domeniu. La celălalt capăt, ex-preşedintele Voronin nu şi-a ascuns iritarea faţă de venirea liderului de la Bucureşti şi a plecat la Moscova, invitat de patriarhul Kiril, spre a-şi susţine, am zice, parafrazând o faimoasă deja expresie a dlui Băsescu, propriul „proiect de suflet”, diferit de cel al liderului român. Voronin a mai fost supărat şi din cauza că nu el s-a situat în centrul atenţiei mass-media, ci alţi protagonişti ai vieţii politice. Pe liderul comunist îl vedem mai nou, ca personaj de ştiri, doar pe treptele procuraturii – o instituţie pe care o vizitează din ce în ce mai des, în calitate de martor, pentru a da depoziţii în dosarul „7 aprilie”, alături de alţi „stâlpi” ai regimului pe care l-a patronat – ex-ministrul Papuc, deputatul Tkaciuk, fostul comisar şef al poliţiei Botnari şi fostul procuror Morei.

În acest peisaj al opţiunilor clar desenate, o figură aparte, contradictorie, face Marian Lupu. Acesta a ţinut să se delimiteze, în ultimul timp, de mai multe iniţiative ale guvernării din care face parte. Dl Lupu este împotriva introducerii limbii române în Constituţie, din considerente politice, spune domnia sa, în realitate pe motive politicianiste şi electorale. Marian Lupu îl apostrofează pe ministrul de Externe român Teodor Baconschi, pentru că respinge moldovenismul şi pentru că foloseşte cuvântul „Basarabia” într-un discurs oficial. Marian Lupu încă nu ameninţă cu ieşirea din Alianţă, dar semnalizează insistent că are o altă părere decât restul coaliţiei. O poziţie duplicitară, moralmente amendabilă, aşa cum observă mai mulţi analişti de la Chişinău, întrucât dl Lupu vrea să culeagă avantajele guvernării, cu tot cu funcţia de preşedinte, asupra căreia au convenit partidele din Alianţă, dar ar dori să evite costurile responsabilităţilor politice în eventualitatea unor alegeri anticipate.

Marian Lupu face un joc destul de periculos, după părerea noastră, cochetând cu electoratul pro-comunist şi rusofon. Domnia sa pierde astfel încrederea colegilor din Alianţă, fără a câştiga simpatia electoratului filorus, care pare să accepte calificativul de „trădător”, ce i-a fost atribuit fostului speaker de către Vladimir Voronin, în maniera-i frustă şi brutală, bine cunoscută. În plus, în zona eşichierului de stânga au apărut jucători noi, avizi de afirmare, care pretind rolul de alternativă „morală” la PCRM. Marian Lupu riscă să cadă la mijloc, între două blocuri politice antagoniste, întrucât nu va putea miza la nesfârşit pe alonja sa fizică şi politică, cea care îi impresionează pe o seamă de moldoveni. Credem că ar fi înţelept pentru domnia sa să se gândească şi la imaginea Partidului Democrat, unde în ultimul timp au venit mai mulţi tineri de valoare, încurajaţi de opţiunea sa democratică şi pro-europeană, adoptată după 7 aprilie. În mod sigur, aceşti oameni nu vor dori să-l urmeze spre un trecut în care nimeni nu mai vrea să se întoarcă.