Cei doi premieri au făcut o scurtă trecere în revistă a stadiului actual al relaţiilor bilaterale, inclusiv a mersului realizării înţelegerilor la care s-a ajuns anterior.
În context, s-a menţionat că, potrivit înţelegerilor anterioare, podul Rădăuţi-Lipcani a fost dat în exploatare (pînă în prezent, prin punctul vamal Rădăuţi-Lipcani au trecut 1587 de persoane şi 652 autoturisme), iar Acordul privind micul trafic la frontieră va fi pus în aplicare din 31 martie. În baza acestui Acord, circa 1,2 mln. de cetăţeni ai Republicii Moldova vor putea călători fără vize, în baza unor permise speciale, pe teritoriul statului vecin.
Vlad FILAT a mulţumit părţii române pentru ajutorul în valoare de 100 mln. de euro, care va fi acordat Republicii Moldova în decurs de patru ani, în tranşe egale a cîte 25 mln. euro anual. În cadrul discuţiilor, s-a menţionat că grupurile de negocieri pentru pregătirea către semnare a Acordului de finanţare au fost deja create.
Cei doi oficiali au pledat pentru semnarea cît mai repede posibil a acestui Acord.
Vlad FILAT şi Emil BOC au convenit că vor avea o întrevederea bilaterală, în cadrul Summitului Dunării la nivel de prim-miniştri ai statelor din cadrul Procesului de Cooperare Dunăreană, ce va avea loc la Budapesta la data de 25 februarie.
Cei doi premieri au pledat pentru dezvoltarea dialogului bilateral şi a cooperării în continuare.
21.02.2010
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României