Permisul de mic trafic va fi eliberat cetatenilor din Republica Moldova, care au domiciliul de cel putin un an de zile intr-o localitate aflata la cel mult 50 kilometri de frontiera, in termen de maximum 60 de zile de la depunerea cererii. O declaratie in acest sens a facut, astazi, ministrul roman de Interne, Vasile Blaga, citat de Mediafax.
Oficialul a amintit ca la 26 februarie va intra in vigoare Acordul pentru micul trafic de frontiera incheiat intre guvernele celor doua tari, iar de aceasta facilitate vor putea beneficia aproximativ 1,25 milioane de cetateni ai Republicii Moldova, cu domiciliul in 361 localitati de frontiera.
Cetatenii moldoveni se vor adresa consulatelor Romaniei din Republica Moldova, iar termenul maxim pana la care partea romana, prin Oficiul Roman de Imigrari, va trebui sa raspunda unei cereri de eliberare a permisului este de 30 zile. In aceeasi limita de timp trebuie sa se incadreze si autoritatile moldovene pentru verificarea datelor solicitantului, iar termenul de eliberare a permiselor de mic trafic nu va putea fi mai mare de 60 de zile.
Vasile Blaga a mai precizat ca a dat deja dispozitii pentru tiparirea primelor 350 de mii de permise, iar pana la aderarea Romaniei la Spatiul Schengen permisele de mic trafic vor fi acordate gratuit, iar ulterior pretul acestora va fi stabilit cu acordul Comisiei Europene.
Acordul de mic trafic la frontiera moldo-romana a fost semnat de catre premierii Vlad Filat si Emil Boc la Bucuresti.
Acordul permite cetatenilor Romaniei si celor ai Republicii Moldova care domiciliaza in localitati situate in proximitatea frontierei dintre cele doua tari, la 30-50 kilometri distanta de linia de frontiera, sa circule in zona similara a statului vecin fara viza, doar cu un permis valabil pe 2-5 ani.
23.02.2010
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României