
Absolvenţii ciclului I al învăţământului superior nu vor mai susţine, în viitor, examene şi nici nu vor scrie teza de licenţă. Acest lucru se va întâmpla, însă, doar dacă majoritatea parlamentară va vota iniţiativa legislativă propusă de Partidul Liberal, informează Info-Prim Neo.
Autorul proiectului, Ana Guţu, susţine că, în prezent, absolvenţii ciclului licenţă sunt evaluaţi dublu. „Examenele şi tezele de licenţă în Republica Moldova constituie un câmp corecţional enorm. Evaluarea studenţilor în timpul examenelor de licenţă, de fapt, constituie o supraevaluare, deoarece, în conformitate cu planurile de studii, studentul a susţinut deja examen la disciplinele respective, a fost apreciat şi a acumulat şi credite”, a explicat aceasta.
Deputatul susţine că în ţările europene nu există examene şi teze de licenţă, ci doar teză la ciclurile masterat şi doctorat. „Prin urmare,vom face economie în primul rând de ore, de bani, de timp, iar studenţii vor susţine o sesiune de rând fără stres şi media se va calcula în baza notelor acumulate pe parcursul a trei sau patru ani, în funcţie de numărul de ani de la ciclul licenţă, care diferenţiază la mai multe facultăţi”, a conchis Ana Guţu.
Totodată, liberala propune ca teza de licenţă să fie înlocuită cu un proiect în baza stagiului profesional: „Studentul face un stagiu de practică într-o întreprindere şi în baza acestui stagiu, face o prezentare în power-point, prezintă dosarul în faţa comisiei şi spune ce a învăţat acolo şi cum a aplicat cunoştinţele teoretice. E mai simplu şi mai relevant”, susţine deputatul liberal.
Dacă proiectul va fi votat, legea ar putea fi implementată deja în acest an academic.
Publicat de Octavian Balan, 02.10.2012
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”