Timp de două ore, Eugen Tomac a discutat cu studenţii despre problemele cu care se confruntă în procesul obţinerii cetăţeniei române, a burselor şi a vizelor de intrare pe teritoriul României, transmite reporterul UNIMEDIA din Galaţi.
Tomac a amintit despre iniţiativa de acordare a cetăţeniei române la absolvirea facultăţii, precizând că "este unul din lucrurile pe care cu siguranţă că le vom face". "Asta e convingerea mea şi voi insista până la capăt ca viitorul guvern să-şi onoreze aceasta promisiune a preşedintelui României, Traian Băsescu", a mai adăugat candidatul Eugen Tomac.
Solicitat de UNIMEDIA, Alexandru Şelaru, unul dintre participanţii la întâlnire, student în anul IV, a declarat că, din punctul său de vedere, "Eugen Tomac este net superior celorlalţi candidaţi din Republica Moldova pentru Parlamentul României. Domnul Tomac are cunoştinte din domeniul problemelor administrative, financiare etc, şi a trecut personal prin aceste probleme şi stie exact cum să acţioneze şi ce anume să facă".
Amintim că Eugen Tomac este consilierul preşedintelui Traian Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni, doctorand al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, membru al Consiliului Mondial Român etc.