Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor, a declarat că „Andrei Vartic este unul dintre exponenţii, care a promovat cultura dacică în Republica Moldova şi care trebuie să rămână mereu în memoria noastră”.
Ion Hadârcă, fostul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, a fost prezent la înmormântarea omului de cultură şi a declarat că „Andrei Vartic a fost deputat în unicul Parlament democrat, care a existat în istoria Republicii Moldova”.
Marţi seară, 2 iunie, la 22.50, s-a stins din viaţă Andrei Vartic - actor şi regizor de teatru, publicist, scriitor, om politic, cercetător al vechilor culturi carpato-dunărene, fondator al Institutului Civilizaţiei Dacice, ex-deputat în Parlamentul RM şi ex-consilier prezidenţial, fruntaş al Mişcării de eliberare naţională.
În ianuarie 2009, el a suferit o intervenţie chirurgicală la ficat, ultimele luni fiind internat la Spitalul Republican, unde a şi murit.
Andrei Vartic s-a născut pe 21 octombrie 1948 la Dănceni, jud. Chişinău.









