Sari la conținut
Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași au organizat seara filmului basarabean
Un film bun este întotdeauna prilej pentru întâlniri cu prietenii și discuții de suflet. Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași a avut onoarea să-și invite amicii, colegii și profesorii la vizionarea a cinci filme cu amprentă basarabeană. Prima peliculă a fost ”Văleu! Văleu! Nu turna!”, o comedie din 1991, regizată de Gheorghe Urschi.

Apoi spectatorii au fost introduși în lumea filmului contemporan, vizionînd ”Bingo”, o producție internațională, premiată la Festivalul de Scurtmetraj Alter-native, care este și lucrarea de licență a actorului Sergiu Voloc. Neobișnuit pentru acesta, rolul dramatic îi pune în valoare calități nedescoperite încă: acelea de a se putea încarna în personaje complicate și complexe. Spre final au fost prezentate trei scurtmetraje regizate de Igor Cobileanski: ”Sașa, Grișa și Ion”, ”(Plictis) și inspirație” și ”Cînd se stinge lumina”. Umorul balcanic și finalurile neprevăzute au creat o atmosferă plăcută, potrivită pentru legarea prieteniilor cu un nod strîns de peliculă cinematografică.