
Soarta Transnistriei, unde pe 11 decembrie curent vor avea loc aşa-numitele „alegeri prezidenţiale”, nu va depinda de căştigul celor doi candidaţi, sau de alegerea în legislativul de la Chişinău a preşedintelui Rep. Moldova programată pentru 16 decembrie, ci de rezultatul negocierilor între Uniunea Europeană şi Rusia privind amplasarea scutului american anti-rachetă, consideră directorul Centrului Berthold Beitz de pe lângă Consiliul German pentru Relaţii Externe, Alexander Rahr, citat de Nezavisimaia Gazeta, scrie Info Prut, preluat de Romanian Global News.
„Dacă Occidentul se va certa cu Rusia pe tema scutului anti-rachetă, şi un astfel de scenariu este prevezibil, atunci chestiunea Transnistriei va fi uitată în ciuda acordurilor stabilite între Merkel, Putin şi Sarkozy”, consideră expertul german.
„Totodată, în ţările din UE sunt conştiente de cursul Rusiei stabilit de Putin, dacă acesta va căştiga alegerile prezidenţiale. Având în vedere că Ucraina nu mai este atractivă pentru Europa, Kremlinul va încerca să integreze vecinul în Uniunea Eurasiatică. În spaţiul post-sovietic va începe un adevărat joc (geo)politic, iar Transnistria va fi transformată într-o monedă de schimb. Dacă Rep. Moldova îşi va continua drumul spre Uniunea Europeană sau România, atunci Moscova va încerca tot posibilul să păstreze un regim de status-quo în regiune, oferind Transnistria Ucrainei în schimbul integrării acesteia în Uniunea Eurasiatică. Mai mult decât atât, Rusia nu are nicio frontieră comună cu Transnistria”.
Publicat de Ana Cristiuc, 07.12.2011
Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”
(VIDEO) CONTROLEAZĂ PLAHOTNIUC ASTĂZI TOTUL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”
„Poliţienizarea” şi rusificarea penitenciarelor
Portretul unui... „om sovietic”: Renato Usatîi
[FILAT-SHOR] Documentele afacerii cu petrol