Interviu / Reportaj • Razvan Ciubotaru @ www.cotidianul.ro
Alianţa Moldova Noastră, care a obţinut 9% din voturi la alegerile din 5 aprilie, nu se bucură decât de voturile a 2,6% din moldoveni, sub pragul electoral de 5%, indică Barometrul de Opinie Publică realizat de Institutul de Politici Publice de la Chişinău. În cădere liberă se află şi Partidul Liberal Democrat, cotat cu 7,2% din voturi, faţă de 12% cât a obţinut la alegerile din aprilie. Singura formaţiune a opoziţiei care nu a înregistrat o cădere este Partidul Liberal, care a crescut cu un procent faţă de aprilie, ajungând la 13,2%. Comuniştii se situează pe primul loc, cu 31,1% din voturi.
Migrarea în Partidul Democrat a mai multor comunişti, în frunte cu Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului, a dat aripi acestei formaţiuni, care este cotată cu aproape 10% din preferinţe.
Unii critici se îndoiesc de corectitudinea acestor date, întrucât directorul de programe al instituţiei care a realizat sondajul, Oazu Nanţoi, candidează de pe o poziţie eligibilă pe lista PDM. Spre exemplu, potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută de Asociaţia Demografilor şi Sociologilor din R. Moldova, PDM era creditat cu doar 7%, în timp ce AMN avea 7,9% din preferinţe, iar PLDM - 12,8%.
Tradus în număr de mandate parlamentare, rezultatul sondajului arată că Partidul Comuniştilor ar obţine 51 de mandate, PL - 22 de mandate, PDM - 16 mandate, iar PLDM - 12 mandate. În condiţiile în care cele trei partide s-ar coaliza, opoziţia s-ar afla la egalitate cu comuniştii. Pe lista PDM, primele şase poziţii sunt ocupate însă de politicienii din echipa lui Marian Lupu, care s-a declarat de mai multe ori împotriva polarizării excesive stânga-dreapta în noul parlament, arătându-se deschis şi către colaborarea cu comuniştii. De altfel, migrarea echipei Lupu într-un partid de opoziţie a fost considerată de unii analişti drept o strategie a comuniştilor de a disipa voturile opoziţiei. Coroborată cu incapacitatea formaţiunilor opoziţiei de a decide candidatura comună sub o singură siglă electorală, strategia comuniştilor a lovit puternic în Alianţa Moldova Noastră, partid considerat veriga slabă a trioului liberal PL-PLDM-AMN.
În topul încrederii de care se bucură politicienii moldoveni, Vladimir Voronin conduce în sondaj cu 17,8%, urmat de fostul număr doi al comuniştilor, Marian Lupu, cu 10,9%. Liderul liberal Dorin Chirtoacă este al treilea, cu 10,1%, urmat de premierul comunist Zinaida Greceanîi, cu - 5,1%. Ceilalţi doi lideri ai opoziţiei, Vlad Filat şi Serafim Urechean, au doar 4,3%, respectiv 1,3%.
20.07.2009
Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”
(VIDEO) CONTROLEAZĂ PLAHOTNIUC ASTĂZI TOTUL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”
„Poliţienizarea” şi rusificarea penitenciarelor
Portretul unui... „om sovietic”: Renato Usatîi
[FILAT-SHOR] Documentele afacerii cu petrol