„Partidul Liberal e gata să meargă la compromisuri, doar pentru a fi reconstituită Alianţa pentru Integrare Europeană. Unele momente nu vor fi înţelese de alegătorii noştri, dar suntem obligaţi să refacem Alianţa”, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Politica în direct” de la Moldova 1.
Ghimpu, care spunea acum câteva zile că PL îşi doreşte pârghii importante în actul de guvernare, e gata să renunţe la unele doleanţe. „Şi noi am făcut promisiuni alegătorilor noştri pe care trebuie să le îndeplinim, dar suntem gata să mergem la compromisuri”, a precizat liderul PL.
De asemenea, Mihai Ghimpu a spus că înţelege ce ofertă „generoasă” le-a făcut comuniştii lui Marian Lupu. „Probabil se mizează pe reformarea PCRM cu această presupusă alianţă. Dacă cei din PD cred că pot să reformeze acest partid, atunci le doresc succese. Dar va fi foarte greu”, a spus acesta.
În alt context, liderul PL a spus că înţelege pe undeva reticenţa celor din PD, care nu se grăbesc să facă o alianţă de centru-dreapta „Pe undeva cei din PD au dreptate. Ei nu au avut funcţii, iar acum vor să se asigure. Să nu înţeleagă cineva că PLDM dă ceva PL şi PD. Dacă ai 32 de mandate nu înseamnă nimic. Şi Voronin a avut 60 de mandate, dar ce folos. Noi trebuie să ne înţelegem şi să guvernăm împreună patru ani”, a adăugat şeful statului.
Mihai Ghimpu s-a arătat convins că până la Crăciun, adică până pe 25 decembrie, va fi instituită o alianţă de guvernare şi ea va fi formată din PLDM-PD-PL. „Astfel vom veni cu un cadou de Crăciun pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a conchis sursa citată.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 09.12.2010
Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”
(VIDEO) CONTROLEAZĂ PLAHOTNIUC ASTĂZI TOTUL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”
„Poliţienizarea” şi rusificarea penitenciarelor
Portretul unui... „om sovietic”: Renato Usatîi
[FILAT-SHOR] Documentele afacerii cu petrol