Dan Puric - Reunirea Basarabiei cu Romania este proiectul "vital pentru poporul român”

Actor, regizor, autor de carte, om de cultură, semnal de alarmă al neamului românesc, Dan Puric şi-a exprimat într-un interviu sprijinul faţă de proiectul "vital pentru poporul român", al unirii dintre România şi Republica Moldova în contextul apariției Platformei Civice Acţiunea 2012. Acesta a subliniat necesitatea obţinerii unui suport cat mai larg pentru ideea unirii, transmite romanian Global News.


La Chişinău, unde în luna martie, timp de două zile, a susţinut conferinţe şi a avut apariţii televizate, Dan Puric a descoperit "oameni frumoşi, cu multă demnitate şi resurse de românism", în ciuda moştenirii suferinţelor istorice.


Totodată, renumitul actor este de părere că reunirea Basarabia cu Romania nu are legătură nici cu Uniunea Europeană, nici cu CSI şi că ar trebui realizată în primul rând "în duh, în spirit", prin trezirea conştiinţelor românilor de pe ambele maluri ale Prutului.